• Psihologie la ziHome       
  • Curiozitati la ziCuriozitati  
  • Informatica la ziInformatica
  • Filosofie la ziFilosofie      
  • Romantism si poeziePoezii         
  • HomeMuzica         
  •      

Ce este 'dezvoltarea personală'


    În ultimul timp, auzim tot mai des, pe internet, pe la unele televiziuni sau chiar pe strada noastră scris pe vreun afiș despre noțiunea - 'Dezvoltare personală'
Ce este și ce reprezintă acest slogan ?
Este un concept de gândire filozofică liberală care caută să îmbunătățească însușirile și calitățile personale ale unui individ în raport cu societatea în care trăiește.
Dar cum fiecare om este o ființă unică în Univers, nu pot exista programe comune de formare, de dezvoltare personală. Păi ori sunt personale, ori sunt de grup pentru toată lumea ?!
Așadar acest concept ar trebui să nu aibă nici o legătură cu propaganda care se face astăzi.
    În prezent sunt diferite culte, grupuri, mișcări și / sau lideri distructivi care invită pe oameni la 'așa zisele cursuri, conferințe de educare a dezvoltării personale'.
Dar prin argumentele ideologiei lor și prin alte tertipuri psihologice, în mod intenționat sau nu, acestea reprezintă tehnici de condiționare care limitează atenția, limitează relațiile personale, devalorizează raționamentul și în final toate duc la pierderea identității individuale.
Aceste organizații spun 'că vor să schimbe modul în care oamenii gândesc, să ia decizii, să reacționeze, să facă și să dezvolte abilitățile emoționale și intelectuale necesare pentru a-și atinge potențialul maxim în toate domeniile vieții'
S-a dovedit că în schimb, aceste organizații sunt definite pe structuri de autoritate, se pot baza pe religii empirice, pe credințe spirituale sau chiar pe terapii de grup care folosesc sexul ca mijloc de putere și de control.
Liderii 'guru' țin seminarii de formare de marketing pe mai multe niveluri, cursuri de arte marțiale sau chiar de exerciții fizice combinate cu yoga.
Liderii acestor culte folosesc tehnici de persuasiune și de influență coercitivă, cum ar fi NLP (neuro-linguistic programming), hipnoza, privarea de somn, controlul dietei și alte elemente asociate cu reforma gândirii, pentru a obține o influență coercitivă asupra membrilor săi. Cazurile 'NXIVM' din Albany SUA cu filiale în Canada și din Mexic sau 'Aum Shinrikyo' din Japonia sun foarte edificatoare ca exemplu în acest sens. Dar și la noi în țară avem cazul 'Bivolaru'
'Dezvoltarea personală' adevărată este acea în care se dezvoltă propriile puteri de gândire critică, se învață cum funcționează mintea umană, cum să ne ferim de îndoctrinări și de 'spălări pe creier', sau cum să fim conștienți de influența socială.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu