Fericirea - o iluzie a vieții ?

Ne retragem mâna din foc pentru că ne doare,
Mâncăm pentru că ne e foame,
Bem pentru că ne este sete,
Iubim pentru că suferim de o posesie de frumos,
Facem lucruri pentru că avem nevoie de ele.
Normal ar fi - ca să fim fericiți atunci când nu ne mai trebuie nimic.
- Dar, nu-i așa că acestă afirmație sună paradoxal !

    Toți căutam fericirea, dar ea fuge înaintea noastră ca o nălucă nevazută, și fără să vrem, după ea ne ghidăm toată viața. Nu putem să o ajungem din urmă niciodată, e ca un Everest ce-și ascunde mereu piscurile înalte printre valuri de ceață.
În viață cu toții ne dorim același lucru. Vrem să fim fericiți.
Când suntem tineri credem că fericirea noastră este undeva în viitor, legată de relațiile și activitățile noastre viitoare.
Când suntem bătrâni credem că fericirea noastră se bazează pe trecut, legată de amintirile a ceea ce au plecat deja.
Dar cu toate acestea, ne mulțumim cu o dâra de fericire.
Nouă muritorilor de rând, ne este îndeajuns, să ne bucurăm de micile plăceri și bucurii din jurul nostru.
Cum însă, grădina lui Dumnezeu e mare și fericirea se presupune că are mai multe chipuri, oamenii o caută în felul în care înteleg ei rosturile și telurile existenței pe acest pământ:
  • Persoanele traumatizate sau cu caractere mai slabe, o caută și cad în plasa consumului de alcool sau al drogurilor de tot felul - o orientare greșită și o degradare rapidă a calității vieții lor.
  • Credincioșii o caută sacrificându-se prin pocăință și rugăciuni, visând la o lume de dincolo a raiului, promisiune la adresa speranțelor și a temerile lor, făcută de religiile în care cred.
  • Unii o caută practicând meditații (yoga) și incantații ritualice (vezi membrii Misa) invocând o legătură a interiorului lor cu cosmosul.
    Ei ignoră adesea regulile societății care-i înconjoară și trăiesc într-o lume mistică.
  • Alţii mai obiectivi cu simţul proprietăţii mai dezvoltat, toată viata transpiră din greu, adunând averi și bani, crezând că găsesc fericirea în modul acesta de posesie.
  • Artiștii și pasionații o caută prin frumusețea, prin arta lucrurilor la care sunt angajați și pe care le fac.
    Viața lor e un drum plin de pasiune și de dăruire definit de scopul lor ideal.
  • Oamenii culți, de asemenea, își creează o lume imaginară (mult mai mare decât a celorlalți !), multidimensională, integrată într-un univers al infinitului, în care întrebările pe care și le pun, le devin apoi ipoteze de lucru.


Eu vă spun, viața-i frumoasă
Când ai copilași la masă
Și o nevastă drăgăstoasă !
(versuri din cântecul lui Nicolae Glib)