Frica - un prieten sau dușman ?


      Dacă aplicăm - Legea vieții - ar trebui să fim, nici prea fricoși dar nici prea curajoși.
Într-adevăr frica este sănătoasă până la un punct, după aceea devine dușmanul nostru, transformându-se într-o fobie.
Ea este un atribut al instinctului de conservare, de apărare, al ființei noastre, și se manifestă pintr-o stare de neliniște, teamă și stres.
În generația noastră (cea din epoca de aur), am fost crescuți și educați în a avea frică de profesori (la școală se lua bătaie din orice motiv), frică de șefii de la locul de muncă, frică de sistemul comunist (îți era teamă să vorbești cu un necunoscut ceva de rău de Ceaușescu, putea fi un securist sau un turnător).
Sechelele se văd și astăzi printre generația mai în vârstă.
Armata pentru tineri era obligatorie și care era o instituție de degradare umană (așa cum era organizată atunci, se permitea o dezlănțuire a prostiei de tipul relației veterani - pufani.
De fapt cât de prost putea fi un om, acolo în armată aveai ocazia să-l vezi !)
O societate în care oamenii sunt educați să aibă frică, este o societate de turmă.
Teama de necunoscut, de moarte, la rândul ei generează, deschide, porţile spre credinţă și pocăinţă. Astfel religiile, există, se clădesc şi se cultivă pe acest sentiment de slăbiciune al oamenilor.
Prin asemănare conducătorii, politicienii, se folosesc şi ei din plin de grijile şi nesiguranţa zilei de mâine, promiţându-ne nouă, votanţilor, fericirea şi liniştea.
Dacă nu ar fi existat sentimentul de frică la oameni, am fi trăit într-o lume total diferită faţă de cea pe care o vedem astăzi !



Și frica ne poate face trădători, nu numai fapta !
(Wiliam Shakespere)