• Psihologie la ziHome       
  • Curiozitati la ziCuriozitati  
  • Informatica la ziInformatica
  • Filosofie la ziFilosofie      
  • Romantism si poeziePoezii         
  • HomeMuzica         
  •      

10 reguli de conduită și de bun simț

Bunul simt este o dimensiune a caracterului, este o dovadă a unei înțelepte creşteri, este o diplomă a bunei cuviinţe, este respectul pe care îl avem față de cei din jurul nostru.

1
Atunci când te afli în public este bine 'să nu-ți vinzi' astfel de lucruri: vârsta, averea, certurile din familie, credința, problemele medicale, aventurile amoroase, darurile primite, recunoștințele și dizgrațiile pe care le ai.

2
Când te afli la o întâlnire cu cineva este bine să eviți folosirea în exces a telefonului, a tabletei sau a oricărui obiect care îți distrage atenția.

3
Când ești la cinema, la teatru sau pe un stadion, ar trebui să înaintezi spre locul tău cu fața către cei care stau jos.

4
Dacă vrei să-i faci cuiva o vizită, este bine să-l suni în prealabil prin telefon și să-l anunți de intenție. Chiar și pe cei care îți sunt foarte apropiați ție.

5
Dacă ești fumător și te afli în prezența altor persoane nefumătoare este bine să îți ceri permisiunea înainte de a-ți apride o țigară.

6
Tu ești cel care salută în următoarele situații:
- Când treci pe lângă o altă persoană care staționează.
- Când intri într-o cameră iar acolo se afă prezente alte persoane.
- La începutul oricărei adresări către public.


7
Modul în care faci o invitație, undeva unde este cu plată (de exeplu la un restaurant) indică faptul cine trebuie să plătească:
Dacă spui "te invit" înseamnă că tu plătești. Sau dacă spui “haide să mergem” fiecare plătește pentru el.


8
Dacă te plimbi alături de partenerul tău și el salută o persoană pe care nu o cunoști, atunci ar trebui să o saluți și tu.

9
Dacă vrei să fii salutat de cei care trec pe lângă tine, atunci tu nu te întoarce chiar în acel moment cu spatele către ei.

10
Atunci când te afli într-un grup de persoane și vrei să spui ceva, iar dacă deja altcineva vorbește atunci nu vorbi peste el ci așteaptă-l să termine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu